EPISODUL 1:

Egiptul antic:

• În Egiptul antic, parfumurile și uleiurile esențiale erau utilizate în ceremonii religioase și în procesele de îmbălsămare a corpului uman. Parfumul era prezent în ritualurile, miturile și credințele religioase. Egiptenii manifestau un interes deosebit pentru prepararea parfumurilor si a uleiurilor liturgice, se făcea mai ales în interiorul templelor, în ateliere, preoții cunoșteau arta parfumeriei, motiv pentru care pot fi considerați cei dintâi parfumieri.

Parfum pentru destindere si seductie:

• În vechiul Egipt, parfumurile ocupau un loc important și în relațiile amoroase dintre bărbați și femei, așa cum remarca înțeleptul Ptahhotep: " Dacă ești un bărbat chibzuit și împlinit, iubește-ți femeia cu sinceritate și devotament. Hrănește-o, îmbrac-o și fii încredințat că parfumurile îi oferă trupului ei cele mai bune îngrijiri." 
• Regina Cleopatra era cunoscută pentru interesul ei deosebit pentru parfumuri. La banchetele pe care le organiza, se presărau pe jos, se pulverizau peste tot ape parfumate, împletituri înmiresmate împodobeau pereții, iar ea poruncea să fie arsă tămâie, atât pentru a-și impresiona oaspeții, cât și pentru a-i onora.

Profanii nu au avut nicio reținere în a-i descoperi virtuțile afrodiziace și terapeutice. Un alt parfum datorită căruia vechiul Egipt și-a câștigat renumele în materie de parfumerie este METOPION - compus din ulei de migdale amare, amestecat cu ulei de măsline verzi, cardamon, obligeană sau trestie mirositoare, miere, vin, smirnă, semințe de balsamodendron, galbanum și terebentină.

• Insula Cipru - locul de naștere al Zeiței Venus, situată în apropierea Egiptului și a Asiei, renumită pentru mânușile parfumate cu lichen de stejar și pentru compozițiile sale pe bază de floare de viță-de-vie. Numeroasele resurse locale erau adăugate în categoria rășinoaselor si aromaticelor precum trandafirul, irisul și cimbrul.

Încă din Epoca Antică, parfumurile se obțineau din materii vegetale, precum lotusul albastru, ale cărui miresme erau considerate emanații divine. Primele note florale au provenit de la civilizația miceniană, odată cu utilizarea uleiurilor de salvie și trandafir.

• Și în China Antică parfumul a fost folosit inițial pentru ceremonii religioase, apoi fiind introdus chiar și în cerneala cu care erau scrise edictele imperiale, iar în India se afla în centrul ritualurilor tantrice sacre. 

Civilizația Greacă și Latină:

Potrivit gândirii grecești, aromaticele s-au născut din uniunea neobișnuită dintre Geea (Pămant) și Soare. Ele sunt un dar al naturii sălbatice, multe ingrediente erau utilizate în preparatele culinare, aromatice precum tămaia și smirna erau rezervate fie producerii de creme și parfumuri, fie practicării ritualirilor sacrificiale impuse de cultul zeilor.

Aromaticele aveau o triplă funcționalitate - culturală, erotică și condimentară.  Afroditei ii era asociat trandafirul, parfumul simboliza puterea si sursa vietii. Parfumarea permitea apropierea de divinitate, conferea un aspect strălucitor, din acest motiv se și ungeau pietrele funerare si statuile zeilor cu ulei aromatizat.

Iasomia și trandafirul încânta locul cu parfumurile lor, utilizate din cele mai vechi timpuri islamice în ape și esențe. Pe pământ, grâul, orzul și leguminoasele au printre ele straturi de ierburi aromatice, mai ales minunatul Busuioc. 

Parfumierii greci contribuiau la dezvoltarea gamelor de parfumuri inventând uleiuri și grăsimi cu arome florale, pe bază de iris, trandafir, crin și maghiran. Tămâia, smirna, șofranul și scortișoara se numărau printre cele mai scumpe. Ambrozia pentru greci era Parfumul Olimpului.

În Roma Antică, după modelul lumii orientale și grecești, această epocă se caracteriza printr-o întrebuințare profană a parfumului. Bărbații și femeile din înalta societate foloseau, băile de lavandă, trandafir, iasomie. 

În secolul al-VII-lea, Islamul apărea in Peninsula Arabică, leagănul Regatului Saba care producea și exporta parfumuri din abundență. profetul aprecia parfumurile, le folosea regulat și sfătuia ca un parfum să nu fie niciodată refuzat: " Parfumați-vă locuințele cu oliban și cimbru de câmp....Faceți baie vinerea, parfumați-vă și schimbați-vă veșmintele." 

EPISODUL 2:

Nașterea artei parfumului și perfecționarea distilării:

Până la sfârșitul evului mediu, procedeele de fabricare erau rudimentare (materiile prime erau pisate, fierte, puse în grăsimi animale sau infuzate. Distilarea cunoscută mult înainte și de greci, într-o formă arhaică, această tehnică a fost perfecționată între sec. al X-LEA și al XII-LEA și a evoluat pănă în sec. al XV-LEA.

Ingredientele erau fierte în apă, apoi în ulei, procesul era îndelungat, dura de la zece zile până la trei luni. Procesul obținut era filtrat cu ajutorul unor pânzeturi de lână sau din fir de in răsucit, apoi păstrat în urcioare. Micenienii au recurs la macerarea alcoolică în vin, cu miere și fructe. Uleiul de măsline era un suport privilegiat, dar nu era exclus nici cel de șofrănel, migdale sau mac.

Egiptenii au dezvoltat tehnica enfleurage care consta în punerea florilor în contact cu o marterie grasă, macerarea într-un ulei, care putea fi încălzit rezulta Presarea.

AVICENNA (987-1037) - INVENTATORUL DISTILĂRII

Alambicul - un procedeu a fost răspândit în Europa de Avicenna, cel care a fixat regulile distilării, care la începutul sec. al XI-lea, acest filozof și medic persan a redescoperit distilarea, reușind să izoleze câțiva agenți odoranți ai Trandafirului  sub forma unui amestec de apă de trandafiri și ulei esențial. Trandafirul roșu era considerat în medicina arabă un agent antiinfecțios și era considerat de Avicenna un remediu specific contra ftiziei.

Nașterea aromaterapiei:

În lumea antică, Egipt, Grecia, Roma și în întregul Orient, aromaticele aveau nu numai o funcțiune religioasă ci și una terapeutică și igienică. Pentru a lupta împotriva anumitor boli contagioase, se ardeau esențe aromatice, de unde rezultă ca aromaterapia era cea mai veche formă de medicină. 

Aromaticele bune pentru sănătate:

• Olibanul era utilizat ca tămâie, deținea și un loc important în gastronomie, medicină, era pus în alimente sau ulei, trata bronșitele datorită puterii lui antiseptice.
• Smirna era întrebuințată în procesul de mumificare întrucât conserva bine carnea, fiind folosită pentru bolile de stomac și astenie.
• Uleiurile aromatice, esențele balsamice și unguentele erau remedii pentru alergiile cutanate cauzate de expunerea la soare și protejeau pielea de deshidratare.
• Bakkari  desemna un miros de trandafir și iris, "Parfumul egiptean" era o compoziție scumpă realizată pe bază de scorțișoară și smirnă, renumit pentru eficacitatea lui în numeroase patologii.

În Mesopotamia celui de-al II-lea Mileniu

Farmacopeea parfumată era alcătuită din vegetale, printre care smirna, cimbrul, smochinul, crizantema sălbatică, șofranul și leandrul. 

India

Terapeutica era bazată pe incantații și practici magice în care se întrepătrundeau mii de mirosuri ale plantelor și florilor alese pentru culorile, formele și parfumul lor.

Grecia

Renumitul Hipocrat îi salva pe bolnavi de malarie și ciumă cu ajutorul fumigațiilor și prin ridicarea unor ruguri pe care ardea lemne mirositoare în cinstea zeiței ATENA. El prescria balsamuri, masaje, uleiuri aromatice și alte substanșe odoriferante.

Întrebuințarea uleiului aromatic de către războinicii greci

• Grecii se frecționau cu ulei aromatic pentru a da suplețe musculaturii și netezime pielii. Iar, înainte de luptă, își stropeau casele și animalele domestice cu parfum.
• Își ungeau trupurile cu alifii sau uleiuri aromatice, pentru a beneficia de virtuțile lor protective, care îi fereau de razele puternice ale soarelui dar și de capacitatea lor de a masca mirosurile corporale.
• Băile, masajele și exercițiile fizice dobândiseră o importanță deosebită în Roma Antică. Aceste practici se desfășurau într-o atmosferă înmiresmată, creată cu ajutorul unor uleiuri aromatice.

Importanța Orientului

La apogeul Imperiului Roman ( sec al II-lea d. Hr), Orientul Apropiat era învăluit de cele mai puternice miresme. Cinci secole mai târziu, Islamul își va extinde rădăcinile peste toate civilizațiile din bazinul Mediteranei, printre care Persia, cu deschidere către Asia și India, de unde proveneau  ierburile aromatice, drogurile farmaceutice și parfumurile.

Printre vegetale, există plante care erau folosite în îngrijirile date de prim ajutor, așa ca cimbrul, care liniștește și mușețelul. Pelinul, menta și ciulinul  erau folosite pentru durerile de stomac. Împotriva febrei se folosea matricaria ( mușețelul sălbatic) și verbina. Iar artemisia, melisa (lămâița) erau utilizate pentru ameliorarea bolilor femeiești.

Parfumul era atracție estetică și semn al distincției sociale

În Renaștere, parfumurile grele permiteau camuflarea diferitelor emanații corporale neplăcute, orășenii foloseau apă parfumată de trandafir sau de lavandă, precum "toaleta uscată" care ajuns un obicei tot mai rar.

În aceeași perioadă, parfumul a fost transformat în spectacol, obiect al dorinței și semn al distincției sociale.

• În sec al XVI-lea, și-a făcut apariția POMANDER-UL - un mic recipient în care se păstrau moscul, ambra, rășinile și alte esențe parfumate.

Întrebuințarea parfumurilor de violetă, lavandă sau floare de portocal s-a răspândit printre doamnele nobile și elegante, care ascundeau pe sub haine săculețe parfumate pline cu petale de flori sau bucăți de lemn mirositor.

Parfumurile - ajutoare în lupta cu epidemia

• Medicii recomandau să fie arse în locuințe casolete cu rășini aromatice precum tămâie, ambră, mosc, ienupăr, pucioasă sau chiar de pușcă.
• Un alt remediu faimos în epocă, era un formidabil revitalizant pe bază de plante. Apa de Melisă asocia virtuțile terapeutice a 14 plante și 9 condimente. 
• Elixirul s-a dovedit foarte eficient - calma nervozitatea, era folosit împotriva durerilor de cap și de dinți, pentru tulburări de somn, dureri de stomac și alte boli digestive.
• Apa vieții - parfum puternic cu diferite beneficii atât intern cât și extern.